PRADĂ SAU PRĂDĂTOR?

O să încep prin a spune că de fiecare dată când voi scrie aici va fi pentru că aşa simt…nu pentru că aşa trebuie… De mică mi s-a şoptit în urechi că “esenţele tari se ţin în sticluţe mici”( poate pentru că sunt juma’ de buletin cu tocuri de 15 cm )…aşa că…decât să scriu mult şi prost, aleg să scriu atunci când simt nevoia să împărtăşesc cu voi lucruri şi stări. Ok?

Buuuuunnnn!!! Încă o chestie pe care vreau sa o menţionez este că nu voi folosi cuvinte mari doar ca să par altceva, să dea mai bine sau să par o veritabilă scriitoare… (Nah! Că am folosit un cuvânt mare!)… Vreau să fie o lectură relaxantă pentru voi şi amuzantă…nu texte ştiinţifice… nu exprimări de profesori-doctori-docenţi :D

Şi acum să intrăm în pâine.

Deseori mă trezesc contemplând la oameni, la situaţii şi la cum reacţionează oamenii în situaţiile respective… Şi vă spun cu mâna pe inimă că tot de atâtea ori am rămas uimită (nooo…că e prea puţin spus uimită) de cât de răi şi mojici suntem. Voluntar sau nu! Mă trezesc din vis şi văd lumea altfel decât atunci când eram copil. Tare dor imi este de copilărie, când singura grijă era să ma joc cu păpuşile, să mă uit la desene, mai târziu, să îmi fac temele (ce mai fugeam de problemele de fizică Doamne!). Copilăria aduce acea inocenţă când credeai că tot ce zboară se mănâncă şi luai totul aşa cum era… Oare ce ne-a determinat să ne schimbăm? Cred că mai degrabă este o întrebare retorică… Diferenţa între noi şi animale este raţiunea. În ziua de azi am început să văd foarte puţini oameni…

 Unde s-a dus umanitatea noastră faţă de semeni?! Cum putem să cerem umanitate din partea celorlalţi când noi nu oferim nimic înapoi?! La şcoală am învăţat că atunci când baţi palma cu cineva trebuie să fie o situaţie “win-win”. Unde este echilibrul ăsta în lucrurile pe care le întreprindem, în ajutoarele pe care le oferim??? 

Cineva îmi spunea că nu există altruism pur, gratuit. Aşa este! Fiecare ajută nu că să primească la rându-i ajutor la nevoie, ci ca să abiă un atu, să controleze 51% din situaţie… să poată cere acel favor (observăm că am folosit cuvântul “favor”, nu “ajutor” ) atunci când consideră el că este necesar, nu când are întradevăr nevoie… Şi aşa ajungem la următoarea concluzie, şi anume: ESTE MAI GREU SĂ FACEM FAŢĂ UMANITĂŢII CU TOATE IMPLICAŢIILE ACESTEIA DECÂT SĂ LĂSĂM PARTEA ÎNTUNECATĂ SĂ IA LOCUL BUNĂVOINŢEI! 

Observ o creştere a instinctului animalic de supravieţuire de la vârste fragede ( la aceeaşi vârstă mă jucam cu păpuşile Barbie, prietenii mei se jucau cu maşinuţe…)! Mă simt ca într-o jungă…aş putea chiar face referire la Hunger Games…Bagăm pe altul mai slab (psihic, fizic, financiar) în faţă atât cât să mai câştigăm o fracţiune de timp. Ne folosim de toate mijloacele de care dispunem să facem persoanele de lângă noi să se simtă inferioare, din orice punct de vedere am putea, linşăm tot! Ca nişte prădători! Nu ne pasă de consecinţele care le-ar putea avea tot comportamentul ăsta inuman  asupra celuilalt, a noastră… 

Nu visez la floricele pe câmpii verzi în care fluturii zboară în linişte! Nu că nu mi-aş dori! Oh! Doamne! Tare aş vrea să mai fiu capabilă de asemenea vise… Însă…pierdem din vedere lucruri mărunte care valorează extraordinar de mult, lucruri (situaţii) care poate nu vor mai trece niciodată prin viaţa noastră, şi asta doar pentru că suntem prea atenţi să fim în conformitate cu ultimele trenduri, să fim pe placul altora. Ne purtăm urât cu persoanele la care ţinem şi care ţin la noi în ciuda faptului că nu ne îmbracăm după “necherman”, ajungem prea sleiţi de puteri de la joburi unde suntem platiţi infect - cu toate că am stat cu coatele pe băncile facultăţii ani de-a rândul în încercarea de a ne păstra locurile la buget - să ne mai scoatem părinţii la o prăjitură în oraş, la un film, să mai vorbim cu ei cum o făceam în copilărie...

Eu am avut şi am o legătură foarte puternică cu mama mea, ciudată, cu scântei când nu vedem lucrurile din aceeaşi perspectivă, dar tot timpul vorbesc cu ea, o consider cea mai bună prietenă a mea. Doar că… în ultima vreme, am uitat-o, am neglijat relaţia cu ea. Şi nu pentru că nu mai am încredere în ea, Doamne fereşte! Nu vă imaginaţi că acum chipurile, am crescut, m-am maturizat nu mai sunt scântei! Oho! Uneori la noi e ca de Revelion! Câteodata sărbătoresc Revelionul săptămânal! :D Asta nu înseamnă că nu o iubesc! Mi-aş da viaţa pentru ea, cum sunt convinsă că mulţi dintre voi aţi face la fel, dar observ că e mai uşor să devin prădător, să scot latura aceea întunecată de care vorbeam mai devreme, decât să mai fiu copilul ei…

Cum pot să am pretenţia să primesc bunăvoinţă din partea altora când nu ofer la rându-mi acelaşi lucru ?!?!?!

Vrem să schimbăm oamenii din jurul nostru după bunul plac, nevrând dinadins parcă să înţelegem că omul nu se schimbă !!! Şi în rarele momente când se schimbă, se schimbă pentru că aşa simte el nevoia !!!

Vrem să schimbăm lumea, mentalităţile, gândirile… Cum să facem asta când noi înşine suntem în nişte cutii de chibrituri şi nu încercăm să ieşim de acolo ?!?!?